Crepuscul. Antologie de autor (2013-2023)

Semne de trecere, poemele lui Dumitru Zdrenghea sunt descărcări crepusculare de greul vieții, violent subiective și tocmai de aceea oricând asumabile de muritorii iubitori de poezie. – Irina Petraș

Un dialog tardiv peste timp, făcut cu prețul dureros al scindării eului liric, este acest mănunchi emoționant de poeme autoconfesive ce amortizează culpa provocată de întrebările care n-au fost puse în timpul vieții. – Mircea Muthu

Sentimentul subtil regizat al disperării face din această poezie un punct de întâlnire între un calvar de flăcări vii și o blândă teologie a minunilor ce nu se văd. Exaltare la gândul miezului de foc al lutului din noi. – Aurel Sasu

O poezie directă, confesivă, atât de densă, că-i iese încărcătura existențială prin toate crăpăturile poemelor. – Ion Mureșan

Poezia sa – de o directețe adesea deconcertantă și, în consecință, de un retorism sui-generis – e o succesiune de arte poetice ce mărturisesc temerile, spaimele și, uneori, speranțele omului supus „timpului care pleacă”, „zborului final”. – Vasile Igna

O carte care ne amintește că poezia e boieria limbii, a sufletului și a imaginației, iar nu discursul existențial „balizat și banalizat”, după vorba lui Jorge Luis Borges! – Horia Bădescu

Lirismul poetului Dumitru Zdrenghea primește încă o notă gravă, datorată sobrietății stilistice în măsură să dea seamă de iubire și dramă. – Aurel Pantea

Poemele lui Dumitru Zdrenghea sunt cu jumătate dintre rădăcini înfipte în memorie, iar cu cealaltă jumătate, în presentimentul morții. De-aceea și sunt poezie autentică. – Viorel Mureșan

Eu am rămas la poezia „tradițională”, în care, practic, le transmit oamenilor niște gânduri și sentimente pe care le am și pe care ei le pot accepta sau nu, le pot plăcea sau nu. Ca doctor, am avut multe satisfacții, dar și dezamăgiri, perspectiva mea asupra vieții nu este, deci, una extraordinar de optimistă. În toate cărțile mele cam această idee răzbate... De altfel, sunt și la vârsta la care mă apropii de un orizont care nu se mai deschide, ci se închide. – Dumitru Zdrenghea

Scriu iar despre lucrurile acestea,

Despre căderea în moarte

Și șocul electric dătător de viață,

Despre cum priveai senin lumea

Când soarele a devenit negru,

Despre cum ai vrut să pleci

Fără rămas-bun,

Despre pieptul apăsat cu putere,

Despre cum ai tresărit sub șoc

Și nu voiai să te întorci,

Te-ai răzgândit apoi

Și ți-ai lăsat inima să bată,

Nu știai unde ești,

Dar erai printre noi

Și te-ai întors la viață,

Să te regăsești pe tine prin tine.

Dumitru Zdrenghea s-a născut în 29 septembrie 1946, la Cluj. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca în 1970; în 1980 a devenit medic primar în Medicină Internă, iar în 1990, medic primar cardiolog. A făcut specializări la Universitățile din Tours și Aberdeen. Este membru al Societății Europene de Cardiologie (ESC) și membru al European Association for Cardiovascular Prevention & Rehabilitation (EACPR). Din 1972 este cadru didactic și a primit mai multe premii și distincții, printre care Meritul Academic al Academiei Române și titlul de Profesor Emerit al Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca. A publicat volumele de poezie: Eu celălalt (2013), Cioburi de nimic (2014), Semne (2014), Iubiri (2014), Trist peste lume (2015), 101 fiorduri (2016), Întrupări (2016), Căderea în adâncuri (2017), Trecerea în iarnă (2018), Complicata mea viață în pântecul mamei (2019), Balada cavalerului fără armură sau La crâșma lui Jackie (2021), Poeme pentru Doamna Dalloway (2023). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara.